10 + lucruri pe care sa le stii inainte de a inchiria un apartament

Razvan Dascalu decembrie 21, 2020

10 + lucruri pe care sa le stii inainte de a inchiria un apartament

Inchirierea unei locuinte ar trebuie sa fie, cel putin teoretic un proces mai usor decat achizitia, insa nu si lipsit de probleme.

Atunci cand iti cauti un apartament de inchiriat pe AdCafe.ro, speri sa gasesti o locuinta care sa fie pe placul tau si in care sa te poti muta cat mai repede.

Cand in sfarsit ai dat peste apartamentul potrivit tie, esti nerabdator sa te muti si sa iti poti aduce lucrurile, ca sa poti incepe un nou capitol din viata ta.

Noi ti-am pregatit o scurta lista cu cateva lucruri la care sa fii atent, astfel incat sa nu ai surprize neplacute in viitor.

1: Verifica daca cel care inchiriaza apartamentul este proprietarul sau o persoana imputernicita sa-l inchirieze.

Au existat situatii in care rude ale proprietarilor, care au acces la un apartament, sa doresasca sa il inchirieze fara stirea acestora sau ca fosti chiriasi sa il subinchirieze, urmand ca dupa semnarea contractului sa apara probleme mari cu proprietarul de drept.

2: Cu sau fara loc de parcare

Locuintele cu locuri de parcare sunt de 3 feluri:
1. Care au loc de parcare de la Administratia Domeniului Public (ADP) si detinatorul il cedeaza in baza contractului de inchiriere.
2. Care au loc de parcare fara acte, posesia lor fiind  impamantenita, caz in care se face transfer de loc catre chirias.
3. Ansamblurile rezidentiale noi, unde apartamentele au alocate locuri de parcare create pentru fiecare in parte.

3: Discuta avansul si garantia!

De obicei avansul este chiria pe o luna inainte, insa acesta poate diferi de la caz la caz. Se poate cere si chiria in avans pe 3 luni plus garantie (insa aceasta nu mai este o practica atat de comuna in ultima vreme). Asigura-te ca aceasta suma iti va fi returnata la sfarsitul perioadei de inchiriere, dupa achitarea ultimelor facturi si decontarea daunelor cauzate de tine spatiului si / sau obiectelor din acel spatiu (daca sunt).

4: Asigura-te ca toate obiectele din apartament sunt trecute pe contractul de inchiriere

Mobila, electrocasnice, electronice si orice alt obiect de importanta este trecut pe inventar, astfel incat in momentul in care vei pleca nu vei putea fi acuzat de lipsa unuia sau mai multor lucruri.

5: Daca proprietarul este casatorit, asigura-te ca ambii soti sunt trecuti in contract

In felul acesta, in cazul in care acestia divorteaza si vor avea un partaj, tu vei fi protejat si nu vei fi dat afara de unul dintre soti.

6: Cine suporta costurile cu utilitatile si reparatiile

Intretinerea si alte cheltuieli (gaze, curent, internet si alte servicii care iti sunt puse la dispozitie) sunt platite, cu rare exceptii, de catre chirias. In apartament se pot strica diverse lucruri, robineti, masina de spalat, centrala termica, etc… Stabileste de la inceput cine va suporta costul inlocuirii sau repararii acestora.

7:  Penalizari in cazul in care nu vei plati chiria la termen

Asigura-te ca in contractul de inchiriere nu sunt stipulate penalizari pentru neplata chiriei la timp, deoarece pot aparea situatii in care sa nu poti plati chiria la termen (te imbolanavesti, ai fost dat afara de la job, etc…), iar aceste clauze pot fi abuzate de proprietarii mai putin empatici. De obicei aceste penalizari incep de la 0,1% si pot ajunge pana la 3% din chirie. In cazul unui chirii mai mari, acestea pot inseamna o suma destul de costisitoare.

8: Poti sau nu poti aduce modificari apartamentului

Intreaba daca poti face modificari precum: zugravire cu alte culori decat cele existente, reorganizarea mobilei, gauri in pereti, etc… Stabileste clar aceste lucruri inainte de a te muta, astfel incat sa nu ai probleme in cazul in care vei face vreo modificare.

9: Ai voie cu animale de companie?

Asigura-te de la inceput daca ai sau nu ai voie cu animale de companie. Acest subiect este de obicei destul de sensibil, mai ales in cazul in care apartamentul pe care doresti sa il inchiriezi este mobilat.

Desigur, acest aspect poate sa nu tina 100% de proprietar cat si de ceilalti locatari. Deci, daca ai un animal de companie sau ai planuri sa iti iei unul in viitor, fii foarte atent la acest detaliu pentru a nu-ti crea neplaceri.

10: Verifica daca exista facturi restante

Cere sa vezi ultimele facturi de la toate utilitatile. Au existat cazuri in care acest aspect nu a fost discutat, iar chiriasii s-au trezit cu facturi uriase in prima luna, facturi lasate de proprietar sau de vreun fost chirias. Daca exista restante, asigura-te ca acestea vor fi platite de catre cel care inchiriaza.

Daca esti intr-un bloc in care incalzirea este la comun, verifica sa nu existe restantieri pentru a nu te trezi cu facturi uriase sau mai rau, fara caldura.

11: Afla conditiile de prelungire a contractului si forta majora

Nu de putine ori se intampla ca proprietarii sa isi doreasca sa vanda acel apartament la un moment dat, poate chiar in timpul contractului. Asigura-te ca vei fi informat cu cel putin 2 luni inainte ca acest lucru sa se intample. In felul acesta vei avea timp sa iti gasesti o alta locuinta de inchiriat.

Forta majora. Desi nu este foarte bine definit in niciun contract ce inseamna forta majora, discuta cu proprietarul ce ar putea insemna in cazul vostru particular.  Nu de putine ori s-a intamplat ca unii chiriasi sa fie fortati sa paraseasca spatiul in cateva zile pentru ca vreo ruda de-ale proprietarului are nevoie de un loc unde sa stea. Nu prea ai ce face in acest caz, dar este bine sa stii la ce te poti astepta.

12: Ti se va scadea din chirie daca faci mici reparatii?

In cazuri speciale, daca te muti intr-un apartament mai vechi, intreba daca este posibila scaderea chiriei in condintiile in care te oferi sa faci mici reparatii sau modernizari.

13: Etajul

Este cam ultimul aspect la care sa te gandesti, dar daca esti pretentios, acesta conteaza.

Exista 2 cazuri speciale la care sa te gandesti: In cazul in care apartamentul este la parter, pot aparea probleme de securitate, probleme care se pot rezolva prin simpla montare a unui grilaj metalic. In cazul in care apartamentul este la ultimul etaj, asigura-te ca ai aer conditionat, pentru ca vara te vei topi din cauza caldurii excesive. Deasemenea verifica sa nu fie urme de igrasie, iar daca sunt discuta cu proprietarul cand le v-a remedia.

Categorii : Interes General